Renaștere în Umbre

 

Timpul a trecut, dar rănile nu s-au vindecat. Nu a fost o revenire spectaculoasă, nicio revelație care să mă salveze din prăpastie. A fost doar o supraviețuire lentă, mecanică. Zilele se scurgeau una după alta, lipsite de culoare, de scop. M-am pierdut în muncă, în tăcere, în singurătate.

Dar apoi, într-o zi banală, când nu mai așteptam nimic, l-am cunoscut pe
el.

Nu a fost o întâlnire spectaculoasă, nimic demn de un roman. Nicio privire care să aprindă universul, nicio scenă ruptă dintr-un film romantic. A fost doar un om simplu, care m-a privit altfel decât toți ceilalți. Un om care nu a încercat să mă repare, nu a vrut să mă schimbe, nu a avut așteptări de la mine.

La început, l-am respins. Am ridicat ziduri, am pus distanță, am aruncat cu venin din frica de a fi din nou rănită. Dar el nu a plecat. A rămas acolo, tăcut, constant, fără să ceară nimic. Îmi aducea liniște când mintea îmi era un haos. Îmi arăta căldură când sufletul îmi era înghețat. Mă făcea să râd când tot ce știam era plânsul.

Dar eu? Eu nu puteam să-l iubesc. Nu meritam să-l iubesc.

Pentru că eram stricată, spartă în bucăți pe care nici măcar nu mai încercam să le lipesc. Pentru că undeva, adânc în mine, simțeam că nu mai știu ce înseamnă iubirea. Sau că poate nu am știut-o niciodată.

El îmi arăta că există oameni care știu să iubească fără să rănească. Dar eu nu mai știam să primesc iubirea.

Mă privea ca și cum aș fi fost o comoară. Eu mă simțeam ca o piatră rece, abandonată pe marginea unui drum pustiu.

Mă ținea în brațe ca și cum aș fi fost fragilă, prețioasă. Eu simțeam că nu mai sunt nimic, doar un corp care respiră, dar care nu mai trăiește cu adevărat.

Aș fi vrut să-l iubesc. Aș fi vrut să-i ofer tot ce merita. Dar în mine era doar un gol imens.

Așa că, într-o seară tăcută, când stelele păreau mai reci ca niciodată, i-am spus adevărul:

— Tu meriți totul, dar eu… eu nu mai am nimic de oferit.

El a oftat, m-a privit lung, dar nu a încercat să mă convingă de contrariu.

— Atunci o să aștept. Până când vei înțelege că meriți mai mult decât crezi.

Dar eu știam adevărul.

Unii oameni sunt făcuți să fie iubiți. Alții sunt făcuți să iubească greșit, să sufere, să piardă.

Eu eram dintre cei din urmă.